6 Apr 2011

Posted by in Compatibilitati | 24 Comments

Rac – Rac

Rac – Rac

Horoscop Dragoste – Compatibilitati Rac – Rac

Când doi Raci sunt împreună, se creează o legătură emoţională şi o relaţie domestică. Racii sunt foarte devotaţi şi vor fi loiali unul celuilalt. Îşi vor cunoaşte partenerul foarte bine şi vor şti exact ce gândeşte şi cum să-l abordeze în momentele delicate.

Cuplul este orientat către viaţa de familie, este atent la nevoile celorlati şi gata oricând să ajute. Dacă reuşesc să îşi controleze atitudinea manipulativă şi să nu-şi mai plângă de milă, relaţia va fi una benefică pentru ambele părţi.

Locul în care Racul se simte cel mai bine este în propria-i casă. Racul nu da atenţie comentariilor sau părerilor pe care lumea le are despre el, însă va răspunde prompt la orice încercare de tulburare a liniştii sale domestice sau la un atac asupra celor dragi.

Aceste calităţi ale Racului sunt cele mai bune contribuţii pe care le aduce în relaţie: lupta pentru succesul cuplului. Însă la manipularea emoţională pe care acesta o practică, poate fi foarte periculoasă.

Racul este guvernat de Lună (Emoţii), iar acest semn este sensibil la schimbările emoţionale. Luna este în spatele atitudinii materne a Racului şi a naturii caritabile. Aceste calităţi îi ajută pe Raci să creează acasă o atmosferă relaxată şi plină de iubire.

Racul este un semn de Apă şi se lăsă condus de instincte şi emoţii. O altă trăsătura caracteristică acestei zodii este fragilitatea, sentimentele fiindu-i uşor rănite. Dacă sunt înspăimântaţi sau se simt copleşiţi se vor închide în sine, că într-o carapace, ceea ce-i poate determina uneori să devină dificili într-o relaţie.

Dar nimeni nu îl înţelege mai bine pe Rac decât un alt Rac. Apa este pentru ei ca un scut protector care îi protejează de lumea înconjurătoare.

Racul este un semn Cardinal şi cu toate că nu este cel mai activ dintre semne din punct de vedere emoţional, reflexele acestuia şi puterea de percepţie îi oferă o altă linie de apărare atunci când e stresat. Racul nu sfieşte să obţină exact ceea ce vrea de la partener.

Loialitatea dusă la extrem este una din puternicele legături ce se stabileşte între cei doi, dar poate în acelaşi timp să le amenite existenta ca relaţie. Ambii parteneri trebuie să încerce să perceapă propriile emoţii din perspectiva celuilalt.

* Cel mai bun aspect al acestei relaţii Rac – Rac
este devotamentul total şi legăturile emoţionale puternice dintre ei. Se vor proteja reciproc şi împreună vor păstra distanţa de lumea înconjurătoare, creându-şi o familie iubitoare şi o casă frumoasă.

Horoscop Dragoste Rac – Compatibilitati Rac – Rac

Sursa: http://www.femeia.ro/

Leave a Reply