6 Apr 2011

Posted by in Compatibilitati | 9 Comments

Rac – Leu

Rac – Leu

Horoscop Dragoste – Compatibilitati Rac – Leu

Când un Rac şi un Leu sunt împreună, ştiu cum să-şi satisfacă şi să-şi înţeleagă nevoile unul altuia. Ambele semne au nevoie de dragoste şi devotament, dar în timp ce Racul caută stabilitate şi armonie emoţională, Leul apreciază complimentele şi vrea să fie admirat.

Ambele semne sunt foarte loiale, ajungând chiar până la posesivitate. Deoarece dorinţele lor sunt similare, se înţeleg bine şi se completează reciproc.

Ambele zodii prefera confortul şi siguranţă şi vor o casă frumoasă şi o familie unită. Leul aduce în relaţie fler şi pasiune, iar Racul aduce sentimentul matern şi dragostea. Leul este mai îndrăzneţ şi mai energic, caută statutul social şi recunoaşterea. Deoarece ambele semne sunt încăpăţânate, cei doi trebuie să se înţeleagă şi să se accepte reciproc.

Racul este guvernat de Lună (Emoţii), în timp ce Leul, de Soare (Ego-ul). Soarele se referă la propria persoană, radiază lumina şi căldură, atribute ce se răsfrâng şi asupra Leului. Luna reprezintă energie feminină, dragoste şi conexiune emoţională.

Aceasta combinaţie între masculin şi feminin îi face pe cei doi să se înţeleagă atât de bine. Soarele reprezintă Viaţa, iar Luna, cultivare şi dezvoltare şi atâta timp cât cei doi vor fi atenţi la nevoile celuilalt, această relaţie este una benefică.

Racul este un semn de Apă, iar Leul, de Foc. Leul îşi doreşte cu ardoare glorie şi recunoaştere, în timp ce Racul vrea stabilitate şi securitate. Ambilor le place să fie la conducere, dar abordează rolul de lider din direcţii diferite. Din această cuza pot apărea dispute. Atâta timp cât Racul şi Leul învaţă să aprecieze relaţia lor, pot găsi o cale de mijloc.

Racul este un semn Cardinal, iar Leul, unul Fix. În condiţii de stres, Leul devine încăpăţânat, iar Racul acţionează pentru a manipula. Racul este iniţiatorul planurilor comune, iar Leul îşi canalizează energia pentru a le duce la bun sfârşit. Racul optează pentru o viaţă stabilă şi calmă şi nu îi place să fie în centrul atenţiei. Pe de altă parte, Leului îi plac provocările, neprevizibilul şi faima.

Odată ce Leul şi Racul s-au angajat puternic în relaţie, fiecare îşi va urmări instinctele pentru a se dedica complet celuilalt. Însă dacă au idei diferite cu privire la relaţie se vor găsi într-un continuu război emoţional. Racul îl poate manipula pe Leul din spatele carapacei în care se ascunde.

* Cel mai bun aspect al acestei relaţii Rac – Leu este dorinţa de a avea o legătură sinceră şi dăruirea ambilor parteneri. Pot avea o relaţie pozitivă, bazată pe siguranţă, armonie şi iubire.

Horoscop Dragoste Rac – Compatibilitati Rac – Leu.

Sursa: http://www.femeia.ro/

Leave a Reply